Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (AEDC) și Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (AAD) au oferit Republicii Moldova contribuții financiare pentru a îmbunătăți bazele instituționale întru gestionarea mai bună a sectorului și a investițiilor eficiente în întregul sector al folosirii apei. Acordul de punere în aplicare a proiectului “Consolidarea cadrului instituțional în domeniul aprovizionării cu apă și sanitație în Republica Moldova (faza 01)” (IFSP) a fost semnat la 13 mai 2016 între AEDC, AAD și Ministerul Mediului al Republicii Moldova și se aplică până la 31 mai 2021.
Proiectul consolidarea cadrului institutional in demeniului aprovizionarii cu apa si sanitatie in Republica Moldova (faza 01) implementat de MADRM și cu implicarea instituției sale subordonate Agenția ”Apele Moldovei”, colaborează cu părțile interesate din domeniu la nivel național, regional și local, cu asociațiile profesionale sectoriale, cu cele de educație și cu ONG-uri de mediu.
Acest sprijin va permite RM să facă față responsabilităților și provocărilor în implementarea Acordului de Asociere și a acquis-ului comunitar în vederea realizării unei gestionări cât mai eficiente a domeniului.
Realizarea obiectivului principal – îmbunătățirea stării de sănătate a populației RM prin accesul la apă de calitate – va conduce la un progres semnificativ în:
- Furnizarea de servicii de alimentare cu apă potabilă, de salubritate și de igienă într-o manieră accesibilă, responsabilă și progresivă din punct de vedere financiar și ecologic;
- Asigurarea cadrului regulator și administrativ pentru gestionarea resurselor de apă, dezvoltarea infrastructurii și furnizarea de servicii, îmbunătățirea performanțelor autorităților publice responsabile și a operatorilor lor de apă și canalizare;
- Implementarea de abordări integrate în gestionarea apei la nivel local, subbazinal, bazinal și național, inclusiv participarea decizională și valorificarea capacității ONG-urilor pentru Gestionarea Integrată a Resurselor de Apă (GIRA);
- Consolidarea transferului de cunoștințe, dezvoltarea capacităților și accesul la informații în sectorul apei.